Instrucţiuni de plantare

Distanţa de plantare

100 cm

Plantare

Se recomandă scurtarea tulpinilor la aprox. 15-20 cm, iar a rădăcinilor la 20 cm, apoi planta se pune în apă pentru 24 de ore. Groapa de plantare să fie atît de adîncă şi de lată ca pe lîngă rădăcini să fie loc pentru adăugarea solului uşor, granulat. Scoateţi plantele din apă, puneţi-le în groapa de plantare şi acoperiţi rădăcinile cu pămînt. După o tasare puternică planta trebuie udată temeinic. Punctul de altoire trebuie să fie la aprox. 5 cm sub nivelul solului.

Plantare pe terasă ş

În vase mai mari trandafirii pot fi plantaţi şi pe terase sau balcoane.

Protecţia plantelor

Trandafirii se simt cel mai bine în locuri însorite. Solul trebuie să fie bogat în substanţe nutritive şi trebuie să fie bine drenat. Acestea sînt condiţii esenţiale pentru ca trandafirii să aibă o rezistenţă corespunzătoare faţă de boli. Păduchi de frunze la trandafir Aceştia sug seva din frunzele, lăstarii şi bobocii trandafirilor. Apariţia lor este şi mai intensivă în perioadele mai uscate. Combatere: Ne putem proteja faţă de ei prin folosirea unor insecticide. Molia la trandafir Manifestarea bolii: Lăstarii se lasă în jos. Acest fapt semanlează că larva roade deja tija din interior. Combatere: Se taie tija pînă sub porţiunea scobită. Acolo unde tija nu mai este goală, nu sînt încă larve. Pe fiecare lăstar infestat se găseşte un orificiu, o gaură prin care dăunătorul a pătruns în plantă. Tijele tăiate trebuie arse. Bineînţeles în cazul unei infecţii severe putem folosi şi substanţe chimice. Făinarea la trandafir Infecţia micotică formează un strat albicios pe frunză, pe lăstari dar şi pe boboci. Apariţia făinării este favorizată şi de factorii următori: fertilizare prea intensivă, mai ales preponderenţa nitrogenului, sol rece şi umed, şi locurile umbroase fără circulaţie de aer. Astfel de loc poate fi un colţ mai închis, proximitatea unui zid. Combatere: Lăstarii infectaţi trebuie tăiaţi, apoi arşi. Combaterea unei infecţii deja existente este dificilă. Se recomandă stropirea preventivă săptămînal sau la două săptămîni, în funcţie de condiţiile locale. Este esenţială folosirea alternantă a fungicidelor! În faza incipientă sporii ciupercii se află pe frunze. În condiţii optime pentru ciupercă – temperaturi mai înalte, frunze umede – ciuperca pătrunde în interiorul frunzei. Stropirea regulată, protecţia formează un strat de film pe frunză împiedicînd astfel aderarea sau pătrunderea ciupercii în frunză. Pete de rugină Pe suprafaţa superioară a frunzei se formează pete rotunde, negre-maronii. O infecţie mai severă, care survine de obicei spre sfîrşitul verii, poate duce la pierderea integrală a foliajului. Plantele infectate sînt mai sensibile iarna, iar în anul următor au nevoie de mai multă grijă. Cea mai bună soluţie este să combatem făinarea şi rugina deodată. Bineînţeles substanţele fungicide împotriva celor două feluri de ciuperci se pot combina. Şi stropirea împotriva păduchilor poate fi rezolvată în acelaşi mers. Se recomandă efectuarea protecţiei din aprilie pînă în septembrie, la 10 – 14 zile.

Protejare de iarnă

Aplecaţi trunchiul tînăr (de cel mult 2-3 ani) (dacă trunchiul se apleacă), dezlegaţi-l de arac şi aplecaţi-l. Acoperiţi baza coroanei şi locul punctului de altoire cu un strat de pămînt de aprox. 10 cm. La plantele mai bătrîne protecţia coroanei e mai simplă: scurtaţi crengile la 1/3, şi îndepărtaţi frunzele.

Suplimentare de subs

Fără bălegar trandafirii sînt mai susceptibili la boli sau la dăunători, dezvoltarea va fi mai puţin intensivă, iar mugurii şi florile nu vor fi satisfăcători. Este folositor să împrăştiaţi toamna tîrziu un strat subţire de bălegar la baza plantei care primăvara se amestecă în sol. Se recomandă îngrăşarea trandafirilor maturi, dezvoltaţi încă o dată, la prima înflorire. Nu folosiţi îngrăşăminte în exces. După 1 august nu mai adăugaţi îngrăşăminte cu conţinut de nitrogen fiindcă contribuiţi în mod indirect la infecţia cu făinare. Se recomandă stropirea trandafirilor toamna cu o soluţie pe bază de cupru, aceasta ajută la maturizarea tulpinilor. La îngrăşare este nevoie de multă umiditate. Soluţia să nu vină în contact cu frunzele sau cu florile deoarece le poate pîrjoli. Pentru trandafiri se pot cumpăra îngrăşăminte chimice complexe care asigură cantitatea de substanţe nutritive necesară plantelor.

Tăiere

Text universal

Trandafirii sînt plantele locurilor însorite şi ferite de vînt. Pentru o dezvoltare sănătoasă au nevoie de sol adînc, uşor, bine drenat, cu humus, pe cît posibil într-un loc deschis sau cel puţin nu închis din toate părţile. Lăstarii tulpinilor de trandafiri de calitate bună sînt verzi, cu coajă netedă, părţile lemnoase maturizate au cel puţin doi sau mai mulţi lăstari.

Timp de plantare

Martie – mai respectiv din octombrie pînă la îngheţuri.
Trandafirii în container pot fi sădiţi şi vara.

Udare

Rădăcinile adînci ale trandafirilor asigură cantitatea de apă necesară şi vara. Dacă este touşi nevoie de udare ţineţi cont de faptul că o udare temeinică (30 l/m2) valorează mai mult decît stropirea zilnică. Niciodată nu udaţi trandafirii în căldura cea mai mare, faceţi acest lucru dimineaţa sau seara.

Vlastari salbatici

Se poate întîmpla ca sub punctul de altoire să se formeze lăstari sălbatici. Aceştia pot fi recunoscuţi după culoarea deschisă a frunzişului. Aceştia trebuie îndepărtaţi de fiecare dată.